Acela care sintetizează într-o operă coerentă progresele exprimării artistice acumulate de predecesori săi a fost Theodor Aman. Beneficiind de o mare prestanță socio-culturală, el impune implicit prestigiul profesiei de pictor, reușind să integreze arta românească în circuitul european. Contemporan cu marile evenimente istorice cruciale ale epocii, Aman acordă o mare importanță picturii istorice, conferindu-i acesteia pe o valoare civic-educativă. Astfel prima perioadă a creației lui Aman se caracterizează printr-o largă tratare a compozițiilor istorice, fapt ce îl situează pe artist în rândul marilor tribuni ai timpului său. Era un excelent portretist și un martor fidel al timpului său. Realizează scene de gen, în care surprinde viața înaltei societăți bucureștene, din care și el făcea parte. Pe lângă acestea, scenele orientale, naturile statice precum și peisajele revin constant în creația sa. Devenind stăpân pe o tehnică și pe un stil variabil, Aman oscilează inițial între academism și spiritul romantic. Apoi maturizarea sa se observă în puternicele accente de observație realistă pe care le introduce în arta sa. Abandonarea clarobscurului și implicit luminarea paletei, atestă un spirit receptiv cu moderație la inovațiile introduse de impresionismul francez. Uneori, creația sa nu este perfect omogenă, variind subiectele și tehniciile picturale, explorând o serie de alternative. Personalitate avidă de cunoaștere și de investigări diverse pe plan artistic, el este constant preocupat de perfecționarea sa artistică. Primul său peisaj a fost pictat în perioada uceniciei sale franceze, fiind datat prin 1851, și intitulat Peisaj din sudul Franței. Se dovedește a fi o lucrare remarcabilă, pictorul înfruntând dificultățile unui motiv oarecum restrâns la spații înguste. Structurarea volumelor este susținută de tonurile calme, subtil armonizate cu atmosfera însorită a zonei. Pe atunci pictorul socotea peisajul ca un gen minor, opinie pe care și-o va schimba cu timpul. Totuși el va aborda în continuare pictura de peisaj realizând în 1858 Peisajul cu rațe și La scăldat, parțial schițate în aer liber dar finalizate în atelier. Primul tabloul, realizat în jurul parcului Herăstrău atestă o anumită libertate a penelului și un colorit viu. Aman pictează vederi urbane mai edificatoare, cum ar fi tabloul datat în 1875, Pe o stradă în Câmpulung. Imaginea înfățișează perspectiva unei străzi în plină animație, fundalul fiind dominat de case negustorești și de turnul Bărăției. Figurile care populează tabloul reprezintă deopotrivă doamne elegante, târgoveți, țărani și meșteșugari, evocând astfel lumea pestriță a contrastelor sociale, redată cu perspicacitate și realism.
Începând cu anii 1863-1864, pictorul își îndreaptă atenția din ce în ce mai mult spre subiectele rurale, inspirate de scenele cu țărani sau cu micii meseriași de la sate sau de la periferia orașelor. Hora de peste Olt, din 1868, sau Hora de la Aninoasa datată mult mai târziu, sunt exemple ilustrative de exuberanță rurală. Influențat și de „Expoziția Amicilor Bellelor Arte” din 1873, unde Grigorescu expune o serie de peisaje pictate în plein-air, relația artistului cu natura devine din ce în ce mai directă, el părăsind de pe acum mult mai des atelierul pentru a picta parțial în aer liber. În scenele sale de gen, peisajul era început în exterior, în timp ce personajele care ocupau de obicei primplanul erau invariabil pictate în atelier. Aman inaugurează astfel seria mare a peisajelor, gest care s-a dovedit crucial pentru creația sa. Semnificativ este și faptul că pictorul își construiește casa prin 1869-1870, înzestrându-o cu o minunată grădină de mare întindere, încărcată cu copaci, arbuști, rondouri de flori și plante decorative. În această grădină el va realiza o serie de tablouri în semi plein-air, evocând lumea mondenă a capitalei care îl frecventa pe artist. Așa se naște tabloul În grădina casei pictorului , imagine însorită și vibrantă, executată într-o factură minuțioasă, artistul acordând o mai mare atenție detaliilor. Aman era preocupat în acestă perioadă de lumina care mângâie straturile de flori, de redarea frăgezimii unei culori precum și de căldura unei nuanțe. El încearcă de asemenea să evite folosirea petelor negre pentru redarea tonurile de umbră. Explorarea fenomenului luministic este mai puțin novatoare la Aman, în ceea ce privește efectul solar. În schimb este important pentru redarea nocturnei (seria petrecerilor din atelier) unde anunță o înclinare impresionistă prin accentele de lumină-umbră obținute prin divizarea tușei și punctăriile de lumină. Atât umbrele în exterior cât și în interior dobândesc transparență, nu mai sunt negre și opace. Tot Aman este și primul pictor român care realizează o marină, Corăbii în portul Constanța. Tabloul denotă o larghețe a tehnicii picturale, tușa fiind mai păstoasă, mai viguroasă. Interesante mai sunt și peisajele care evocă atmosfera cenușie și rece a zilelor de iarnă, Transport de buți iarna (1875), catalogat de artist ca un tablou cu „efecte de iarnă”.
Carul cu boi la marginea apei face parte din patrimoniul Complexului Muzeal din Arad, fiind datat în anul 1878 . Acest remarcabil tablou, asemenea celorlalte care provin din această perioadă, marchează intenția artistului de a se detașa de pictura de atelier, în favoarea unor probleme ce îl preocupau acum mai intens, în relație cu pictura în plein-air.
Primplanul imaginii este dominat de registrul acvatic, unde se află un băiat care sondează cu un băț adâncimea vadului. El are menirea de reper ce contribuie la construirea perspectivei. Planul secund reprezintă malul, spațiu în care se înscrie carul cu boi înaintând spre apă.
Direcția oblică a drumului are rolul de a marca efectul ascendent al perspectivei. Carul, care iese dintr-un zăvoi, constituie elementul de greutate al tabloului, centrul gravitațional având rolul de a echilibra imaginea. Registrul median este format din vegetația, care fiind mai densă în partea stângă, descrește proporțional în planurile apropiate și în cele îndepărtate. Există o gradație între copacii mari și cei scunzi, aceștia contribuind deasemenea la accentuarea efectului de adâncime.
Registrele succesive au deopotrivă efectul de a sugera profunzimea, contribuind la arhitectonica tabloului. Ușor ridicat, orizontal dezvăluie cerul de un albastru intens, punctat de albul-cenușiu al norilor plutitori. Paleta tabloului este temperată verdele și albastrul fiind culorile dominante. Lumina este redată prin nuanțări cromatice, sugerând plein-airul. Se simte tratarea grevată de problemele luministice care îl preocupau de pe atunci.
Tabloul poate fi pus în legătură cu opera lui Nicolae Grigorescu din acea perioadă. După cum am menționat anterior, Aman se inspiră mult din creația grigoresciană, preluând de la acesta tematica rurală, precum și îndemnul de a-și picta peisajele în plein-air. În sprijinul acestei afirmații putem invoca comparația cu o creație de Grigorescu din acea perioadă, anume Car cu boi trecând un vad, aflat în patrimoniul Muzeului Național de Artă din București.
Această operă provine din perioada târzie de creație a pictorului și preia de la Grigorescu direcția perspectivală pe o coordonată principală înclinată spre primplan, cum apare frecvent la maestrul de la Câmpina. În afara analogiei cu subiectul și a înaintării descendente, cele două pânze se deosebesc prin structura pensulației, mai liberă și mai păstoasă la Grigorescu, de asemenea printr-o paletă mai rece la Aman.
Experiența picturii istorice, legată de influența exercitată asupra lui Aman de Salvator Rosa, dezvăluie un efect de atmosferizare sensibilă a cadrului peisagistic. Acesta este mai limpede și mai difuz, ca în Izgonirea turcilor de la Călugăreni din 1872, unde, masa covârșitoare a combatanților este învăluită într-un fel de vârtej. Nu mai puțin relevantă este în acest sens Masacrarea bulgarilor de către turci (1876).
Aman continuă să picteze peisaje, imbunătățindu-și treptat modul lor de realizare. Sub acest raport, creația sa peisagistică atinge un moment de vârf în Peisaj cu case la țară, lucrare luminoasă, animată de culori proaspete, vii, imaginea respirând viață și sentiment.
Sfâșiat de probleme de conștiiță și de suflet, Aman, cu superbul sentiment al datoriei față de țară și de ai săi, a luptat toată viața pentru un ideal. Pe măsură ce și-a îndeplinit obligațiile de onoare pe care și le impusese încă din anii tinereți, sufletul începe să prevaleze asupra rațiunii. Pictate cu sensibilitatea unei dezlănțuite bucurii, peisajele lui Aman, atât de puțin consemnate, înscriu o pagină importantă în pictura noastră. Având un mod propriu de a picta, el preia doar felul de a privi al înnoitorilor, subiectele lor, dar nu și tehnica acestora. Chiar dacă nu a excelat în redarea peisajului, la fel ca Grigorescu și Andreescu, el deschide un drum, consacră o idee, care va fi fructificată mai târziu.
