Se afișează postările cu eticheta Cărți. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cărți. Afișați toate postările

joi, iunie 04, 2009

Pontormo si manierismul - Victor Ieronim Stoichita


Cartea, apărută acum mai bine de doua zeci și cinci de ani, exercită încă o mare influență asupra studiului Istoriei de Artă din România, și nu numai. În momentul publicării cărții Pontormo, era încă un ilustru necunoscut, a cărui operă și teribil jurnal nu erau cunoscute publicului larg. Puțin lăsa să se bănuiască pe atunci că acest artist se va transforma în câteva decenii intr-un fel de erou rebel al literaturii despre artă. Autorul propune, mulțumită aparatului iconografic complet, o percepție diferită, mai profundă și mai nuanțată, atat a operei lui Pontormo, cât și a epocii în care ea s-a născut.

"Pictorul dă regula lumii prin privire. Când lucrează, un pictor stă în fața pânzei. Când pânza devine operă, artistul dispare. O disparitie tragică și necesară: în operă. Pe vechiul său loc, suntem noi: un artist, în fața operei, nu are loc niciodată. Apariția operei recurge la dispariția plăsmuitorului. Dispărut el re-apare."

joi, mai 07, 2009

Ultimul carnaval Goya, Sade si lumea rasturnată - Victor Ieronim Stoichita, Anna Maria Coderch

Cartea de față, nu este o carte tocmai ușoară. Ea cere răbdare și multă analiză din partea cititorului. Ultimul carnaval pentru mine, este cel mai electrizant studiu care combină într-un mod cursiv si pertinent domenii precum: istoria artei, istoria mentalitățiilor si a imaginarului, citit pana la acestă dată. Momentul, situat la răspântia dintre secolul XVIII si XIX, este cel asupra căruia se apleacă cei doi istorici ai artei de la Fribourg. Autorii menționează faptul că Ultimul carnaval "nu este o istorie a unei tranziții, ci a imaginarului ce-i aparține. Ea abordează nașterea modernității ca o ultimă tresărire a ceea ce a constituit, sub forma Marii Sărbători, vechiul rit al renașterii timpului, rit ce a atins atunci - în pragul modernității, în jurul anului 1800 - unul dintre momentele sale cele mai dificile, dar prin aceasta și deosebit de semnificative". Artiștii în a căror opera se reflectă cel mai elocvent acest fenomen al carnavalului, sunt Goya și Sade. Astfel "Lumea întoarsa", închisă în albumele de desene ale lui Goya ori în paginile iconoclaste ale marchizului de Sade, nu e una care se lasă ușor descifrată. În opera lui Goya răsturnările lucrurilor sau a stărilor de fapt, caracteristice perioadei de carnaval sunt întâlnite în suita capriciilor, studiile de fizionomii, caricaturi, laviurile din "Oglinda magica", precum și în nenumarate uleiuri si schițe. Deasemenea în textele infamului marchiz de Sade se anunță prăbușirea ierarhiilor conservate timp de optsprezece veacuri prin binomul norma-abatere: "Dacă omul tradițional se mulțumea cu alternanța carnaval/post și reușea să găsească în acest ritm echilibrul existenței sale, la Sade angoasa (...) este constantă, iar Carnavalul devine perpetuu". Lectura cărții se dovedește a fi una savuroasă si intrigantă, plimbând cititorul prin cotloanele unei cutume de mult uitate...cea a carnavalului deschizător de post. Ultimul carnaval este prima carte pe care am citit-o din seria de autor a editurii Humanitas, serie închinată lui Victor Ieronim Stoichita. Cu siguranță nu va fi ultima! 

miercuri, mai 06, 2009

Ateliere de Artiști din București


Nu de mult am avut ocazia de a răsfoi paginile unor albume dedicate artiștilor bucureșteni contemporani. Cum eram într-o librărie, nu am prea avut timp să zăbovesc asupra conținutului lor. Dar ceea ce m-a atras de la prima vedere a fost bogatul material ilustrativ, ales cu grijă, sugestiv pentru creația artistului respectiv. Doar zilele trecute am avut timp să citesc aceste albume, rămânând oarecum contrariat. Desigur prezentarea grafică este excelentă la fel ca și ilustrațiile, dar ceea ce m-a dezamăgit a fost conținutul textului, care era format exclusiv din citate ale diferiților critici de artă sau oameni de cultură. Astfel niște artiști de primă mână precum: Marius Bunea, Ștefan Câlția, Florin Ciubotaru, Sorin Ilfoveanu și Vladimir Zamfirescu mi se pare că nu au beneficiat de atenția pe care o meritau. Pentru niște albume de popularizare nu se cerea foarte mult, dar cum aceaste două albume sunt coordonate de către un reputat critic de artă...parcă mă așteptam la mai mult. Totuși până la urmă, ca o consolare, cred publicarea acestor albume au au un scop, acela de a face cunoscut marelui public cititor și amator de artă, pe câțiva dintre cei mai importanți artiști contemporani români ai vremii (nu și singurii). Cu toate acestea, pe cei interesati de acest domeniu, al artei contemporane românești, vă invit să va bucurați de imagini și de prea scurtele texte.